Blog de tineri , despre tineri , pentru tineri…

…Un grup de prieteni si prietene care , dupa 4 ani , terminau liceul intr-o melancolie inecata in lacrimi . Personal stiu ca regretam sfarsitul unei ere , despartirea , cel putin momentana , de unii si disparitia emotiilor pricinuite de sfarsitul unui an scolar , cu absentele si corigentele aferente. Dar de profi si profe nu ma interesa , ei tot comunisti vor ramane , tot discriminatori si tot cu impresii de D-zei. De asemenea de unii colegi sau unele colege mi se rupea la fel de mult pe cat mi se rupe acuma. Dar asta e viata , niciodata nu placi pe toata lumea , asa cum nici tu nu esti placut de toti si toate.

Facand o usoara recapitulare a prietenilor si prietenelor de acum 2 ani , observ cu parere de rau ca tin legatura doar cu 2. Un celebru deja pe blog , Banel , si un Terpea. Ar mai fi niste fete , dar nu le mentionez din motive de siguranta.

La doi ani de la sfarsitul liceului toti suntem impartiti pe unde putem . Prin restaurante , baruri , IT , economie, Car Rentals etc. , poate la fel de variat precum facultatile care ne mananca zilele. Ma rog , le mananca zilele , eu nefiind foarte interesat de subiectul acesta :)). Unii pleaca prin tari straine, altii descopera alte orase s.a.m.d.

Imi amintesc cu placere ca , dupa banchet , ne-am hotarat sa mergem intr-un Night Club. La acea vreme toti cu prietene , normal ca a doua zi toata lumea “a uitat” :)). Ce vremuri bah , ce vremuri…

Ora de fizica a fost inceputa in clasa a 9-a cu o frica de profa de neimaginat. A fost terminata pe a 12-a cu aceeasi profa privind impasibil catre hartiutele aruncate prin clasa si , de ce sa nu ma pun in centrul Universului , privind catre un Spoaller a dracu de mandru ca intra in sesiunea de Bacalaureat.

A trecut banchetul , a trecut melancolia , a urmat Bacul , ni l-am luat toti cu note mari (al vostru drag si l-a luat cu 8,60) si asa s-a terminat totul…..

          Sambata dimineata . Termin cu banalitatile pe care toti obisnuim sa le indeplinim in fiecare dimineata si ma asez la birou . Tinand cont ca e sambata , imi propun sa lucrez ce am de lucrat mai repede decat in mod normal , urmand ca seara sa ramana doar a mea . Deschid , mai mult in inertie , yahoo messenger-ul si arunc o privire asupra persoanelor online . In mod surprinzator , pentru mine , in dreptul unui id de fata vad statusul :”azi am primit ghiocei” . In urmatoarea fractiune de secunda am simtit cum bataile inimii devin mai intense , cum tensiunea imi creste si cum o multime de injuraturi incearca sa isi faca loc printre buzele mele . E 1 Martie. . .

          Dupa ce consult atent calendarul , dupa ce strig la Banel de cateva ori sperand ca va reactiona si el violent la aflarea vestii , dupa ce consult si calendarul de pe telefon , ma conformez cu ideea ca azi va fi inca una din acele zile la sfarsitul carora voi blestema poporul roman si capacitatea acestuia de a promova sarbatori cretine . Ma imbrac si plec cu scopul de a nu ma enerva si mai tare , de a evita aglomeratiile , de a cumpara ce trebuie si de a reveni acasa , putand astfel sa lucrez linistit . Primele imagini ale efectului acestei zi asupra oamenilor sunt incurajatoare . Nimeni nu se grabeste , nimeni nu striga si toata lumea este fericita . Insa , pe masura ce ma apropiu de locul cu pricina , incep sa observ o multime de oameni calcandu-se in picioare , injurandu-se , impingandu-se s.a.m.d. . Ajung la marginea acestei multimi , ma uit peste lista , imi aleg vanzatoarea care mi se pare cea mai decenta sarind peste vanzatoarele mai bronzate care striga in gura mare “Martisoare , haidati la martisoare !” si cumpar in graba cele necesare . La flori insa e mai greu datorita faptului ca unele persoane de pe lista au importanta diferita fata de celelalte , iar astfel sunt obligat sa petrec mai mult timp in acea multime de animale decat as fi dorit . Cumpar si florile si plec inspre casa , cu inevitabila durere de cap care apare de fiecare data cand sunt supus unei miscari antisociale . Pe drum insa am onoarea de a observa o fata de maxim 12 ani , imbracata mai ceva decat o prostituata , care dadea din solduri de parca era model pe o scena de prezentare . In acel moment am simtit nevoia de a-i scutura bine parintii si de ale zice :”Treziti-va , cretinilor , pana nu e prea tarziu !” . Dar intorc capul in alta directie si merg mai departe .

          Ajuns acasa realizez ca durerea de cap nu imi va da posibilitatea de a lucra , ca seara de sambata imi este compromisa si ca 1 martie este ziua nationala a perpetuarii prostiei umane . Iar in acest moment , in momentul in care ma pregatesc sa inchei acest post , realizez ca , prin faptele mele , am ajutat la promovarea si sustinerea acestei zile . Si atunci eu nu sunt deloc diferit fata de animalele care se omorau intre ele pentru un martisor ieftin. . .

P.S. NU PERMIT COMMENTURI PANA MAI TARZIU , CAND POT SA VAD CE SE DISCUTA

          La cererea unei prietene foarte bune reiau un subiect dezbatut in 2007 . Multa bafta celor care trec prin BAC anul acesta .

          “Inima iti bate cu putere , respiratia este scurta si intensa , pasul apasat si degetele iti tremura cand te gasesti in fata celor 50 de subiecte la limba romana , din care trebuie sa alegi unul . Termini cu blestematul scolii si divinitatii si pui mana pe un subiect . Il deschizi si observi ca e exact ceea ce nu ti-ai invatat . Dupa inca o tura de blestemat ministerul si toti sfintii pomeniti in calendarul ortodox , te asezi in ultima banca si incepi sa te gandesti la a doua sesiune de examene de peste trei luni . In momentul in care iti vine randul sa te asezi pe scaunul din fata comisiei de profesori , preferabil trei barbati cu fete de recuperatori , te trezesti din vis si realizezi ca mai ai un an pana la mult iubitul bacalaureat. . .

          Clasa a 12-a incepe foarte haotic pentru toti . Nu ajungi bine in clasa si deja te-ai trezit fie cu un extemporal , fie cu ceva tema . Pe cand crezi ca ai scapat de orele importante , matematica , romana , informatica etc. , dai peste un profesor de religie sau desen ce are impresia ca materia lui e la fel de sfanta ca cele de bacalaureat . Daca e sa luam in considerare cele minim 15 materii prezente in programa clasei a 12-a , ajungem sa realizam ca anul terminal este , de departe , cel mai stresant dintre toti anii de liceu . Pe langa imbecilitatea exagerata de care dau dovada profesorii la sfarsit de liceu , un elev mai are de “driblat” meditatiile , de obicei la romana si matematica inca din primul semestru , mai are de facut poze pentru sonete si albumul de sfarsit de an , mai are de facut pozele de grup si , bineinteles , mai are de se pregatit pentru balul de sfarsit de an . E mult spus “elevul are de” , tinand cont ca parintii platesc toate obligatiile copilului , iar , de cele mai multe ori , suma la care se ajunge la sfarsitul clasei a 12-a depaseste toate investitiile facute in propriul copil pe parcursul primilor 11 ani de scoala . Desi “nu” sunt necesare (nici ministrul invatamantului nu crede ce spune) meditatiile pentru bacalaureat au ajuns la 50 ron pe sedinta . Si asta la o singura materie . Daca un elev alege sa se pregateasca in particular la doua materii , se ajunge la exagerata (parerea mea) suma de 400 ron pe luna . Adaugand pozele , albumul si sonetele , balul si imbracamintea , obtinem un total de plata in jurul a 1400 ron . Si asta ignorand cheltuielile aferente inceputului de an scolar (manuale , caiete , haine etc) . “Scoala romaneasca este gratuita , dar liceul este optional” . Asta spunea ministrul invatamantului acu 3 toamne , la deschiderea unui noi an scolar . . .

           Intotdeauna am considerat ca implinirea varstei de 18 ani este punctul de cotitura in viata mea . Adevarul e ca niciodata nu vei simti o satisfactie mai mare in viata decat ce pe care o simti atunci cand te vezi scapat de liceu . Cand stii ca ai scapat de frustratii profesori , de conditiile jalnice din liceu , de imaturitatea celor din jur si , de ce nu , de singura etapa obligatorie din viata . De aici mai departe , totul depinde de tine . . .

           Ochii iti sunt rosii de oboseala , capul te doare din cauza agitatiei din jur , un picur de sudoare isi permite sa alunece neobservat pe tampla ta , dar , cu 5-6 ore de intarziere , se afiseaza rezultatele finale ale examenului de bacalaureat . Initial observi “Admis” , iti acorzi un moment de explozie , de exteriorizare , dupa care te uiti la medie. Esti multumit . Intensitatea soarelui devine insuportabila si te asezi pe o banca sau pe un gard , incercand sa iti suni familia . Pamantul se invarte din nou si iti dai seama ca tocmai ai trecut cu bine prin cea mai grea incercare a vietii . Nu , nu bacalaureatul . Cei 12 ani de scoala , cei 12 ani de batjocura si de chin . . .

           Si totusi auzi vocea unui individ . Auzi cum bleastama toti sfintii si toate rudele profesorilor . Si realizezi ca ai terminat liceul. . .si realizezi cat de mult o sa duci dorul orelor chiulite , barfelor si prietenilor…..Si parca , pentu un scurt moment , iti doresti ca totul sa fie un vis frumos. . . “

          Fiind o persoana total nemultumita de societatea in care traiesc , mi-am propus ca anul acesta sa fac cel putin un lucru bun care sa ajute o alta persoana . Un fel de “pay it forward” , varianta romaneasca . Dupa multe dezbateri , m-am hotarat sa imi trec numele pe lista donatorilor de organe . La urma urmei niciodata nu stii cand te loveste o masina , cand iti cade o caramida in cap etc . . Iar daca tot te “duci” , macar sa lasi in urma ceva cu care familia ta sa se mandreasca . Cum credinta se intalneste rar cu mine , ortodoxismul interzicand aceasta practica , iar romano-catolicismul punand anumite conditii , nu mi-a fost greu sa fac acest pas .

          Incep sa ma interesez , ajung la un centru medical si imi anunt intentia . Uimirea din privirea asistentei ma cam enerveaza , dar sunt acolo sa fac o fapta buna , asa ca nu ma cert cu nimeni . Ajung la un doctor care imi spune urmatoarele :

Doctorul : Inainte sa iei o decizie , vreau sa iti spun niste lucruri . In Romania , datorita lipsei aparaturii , lipsei unei experiente adecvate in acest domeniu si datorita lipsei programelor speciale EVOLUTIA PACIENTULUI BOLNAV FARA TRANSPLANTUL DE ORGAN , FATA DE EVOLUTIA PACIENTULUI IN CORPUL CARUIA TOCMAI S-A TRANSPLANTAT UN ORGAN , NU DIFERA FOARTE MULT . Singura diferenta e o prelungire a vietii cu cateva saptamani . In plus , costurile suportate de familia pacientului trecut de operatie se ridica undeva la 2000 € pe luna datorita medicamentelor care impiedica organismul sa respinga organul transplantat . Practic familia aceea este nenorocita din punct de vedere financiar . Un doctor de familie , cu banii respectivi , ingrijeste 1000 de pacienti pe luna . Statul roman il tine in viata pe cel caruia i-au fost transplantati plamanii unui om in moarte clinica fiindca este considerat patrimoniu national , cheltuielile pe el ajungand undeva in jurul sumei de 120 000 € . Fiind informat , e decizia ta daca vei continua sau nu .

Spoaller : In acest caz renunt la initiativa .

           Nu a fost o decizie grea . Daca tot s-ar ajunge in situatia in care un organ de-al meu ar fi transplantat in corpul altei persoane , as face bine uneia , dar rau altor 999 . Ce mi-a placut a fost corectitudinea cu care mi-au fost aduse la cunostinta informatiile . Nu mi s-a spus :”Nu te inscrie pentru ca…” . Mi s-a spus :”Iti ofer informatiile , decizi tu” . Am plecat multumit de propria persoana si incercand sa ma gandesc la o alta fapta buna pentru anul 2008 . Va tin la curent . . .

P.S. ca sa lamurim niste lucruri , fiindca mi s-au pus niste intrebari stupide pe mess .

1)eu nu as fi donat organ cat timp as fi fost sanatos , doar in cazul in care intram in moarte clinica si ceva se putea “salva” din corpul meu .

2)George are nevoie de transplant de ficat . Daca nu isi gaseste organ transplantabil , moare in 4 saptamani . Daca isi gaseste si ii este transplantat un ficat sanatos , moare in 8 saptamani . Clar hombres ?

          Ati avut vreodata un moment de panica in anii care au trecut cauzat de realizarea monotoniei din viata personala ? Ati simtit vreodata greutatea rutinei apasand mai intens ca niciodata pe umerii si asa obositi de toate impedimentele unei vieti normale in Romania ? Elevi , studenti , muncitori calificati , necalificati etc. , toti suferim de aceeasi abordare imbecila asupra vietii care ne transforma incet , incet in  niste entitati incapabile de alt sentiment in afara de cel de frustrare .

          Intotdeauna am fost de parere ca trebuie sa existe un raport echitabil intre viata profesionala si cea sociala , insa , cu trecerea anilor , observ cat de mult m-am inselat . Nu neaparat o greseala bazata pe informatii eronate , ci doar o exprimare inadecvata a unui adevar jenant . Migrenele , oboseala si lipsa oricarui contact cu persoanele din jurul tau devin inertiale in fiecare sfarsit de zi . Cand eram mai mici obisnuiam sa ne suparam pe nivelul ridicat de irascibilitate in randul parintilor , neintelegand cauza care se afla la baza acestui fenomen . Acum , insa , la inceput de drum , suntem datori cu o schimbare in comportamentul agresiv de care dam dovada de fiecare data cand nu reusim sa ne detasam de problemele vietii profesionale . Unii idealisti si creatori de opinii (in mintea lor bolnava) ne-ar sugera sa incepem prin a ne prezenta scuzele acelor persoane impotriva carora am dus un adevarat razboi timp de 7-8 ani , fara a intelege ca noi eram cei care greseam . Personal mi se pare superficial sa imi cer scuze pentru ceva ce , adevarat sau nu , mi-a format personalitatea de acum . Un om foarte inteligent , dar in acelasi timp si foarte subtil , spunea ca orice parere daca este bine argumentata este si adevarata in mintea celor care o dezbat . Cum parintii nostri s-au certat cu parintii lor , asa si noi ne-am certat cu ei si , mai mult ca sigur , asa si copiii nostri se vor certa cu noi , pentru ca , intr-un final , sa ne dea dreptate . Dar asta nu inseamna ca voi trai toata viata asteptand scuzele lor . E ceva normal si viata merge inainte . Important e cum traiesti prezentul , cum reusesti sa castigi in favoarea ta , ca persoana libera , aceasta lupta impotriva timpului si impotriva activitatilor care nu iti permit sa respiri .

           In masina , in taxi , in autobuz , in tren , toti ajungem sa ne fixam privirea in gol si sa facem o tranzitie fulgeratoare inspre o lume mai buna , o lume pe cat de ideala , pe atat de subiectiva . A visa cu ochii deschisi este un cadou sfant de care nici o persoana nu ar trebuie sa se lipseasca dat fiind faptul ca este singurul moment al zilei in care nimeni nu iti poate impune anumite reguli . Acest “holy grail” al mintii poate fi comparat doar cu visul pe timp de noapte , diferenta fiind facuta de continutul acestuia . In timp ce visul cu ochii deschisi implica o imaginatie bogata , cu specificatii si directii concrete , cel pe timp de noapte implica inconstienta si , astfel , incapacitatea persoanei in cauza de a alege calitatea , claritatea si domeniul visului .

          Multa lume imi spune :”Cand aud melodia asta parca m-as lua si m-as duce din tara” sau “Ce mult mi-as dori sa fiu acum la mare sau la munte” etc . Sfatul meu este , daca imi permiteti , urmatorul : “Ce va impiedica?” . Luati o pauza de 5 minute de la ce faceti , va aprindeti o tigara , sau va luati o cafea , sau pur si simplu va asezati mai confortabil in fotoliu si , pentru cateva momente , va detasati de stresul vietii . Va garantez ca nu veti regreta . Daca aveti impresia ca numai voi sunteti satui/satule de activitatea voastra va inselati . Pana si cei mai fericiti oameni de pe planeta isi permit , din cand in cand , un moment de “slabiciune” .

         Pentru ca o personalitate tanara nu imbatraneste niciodata imi permit sa spun ca , indiferent de varsta persoanei care citeste aceste randuri , suntem tineri si inca nu ne-am lasat amprenta pe acest pamant . Iar daca dorim sa realizam ceva in viata , sa lasam ceva in urma noastra , trebuie neaparat sa ne rupem de acest val daunator si sa ne acordam anumite sclipiri de fericire , indiferent cat de marunte sunt ele . La urma urmei , lucrurile marunte pe care le faci te definesc ca si persoana. . .

Castigatoarea concursului este MIHAELA POP .          

          M-am trezit inconjurata de mama , tata si bunica .Toti plangeau .Trecand peste momentul de panica in care iti pui problema daca nu cumva a murit vreo ruda , vreun prieten , vreun vecin , incep sa intreb ce s-a intamplat .Neprimind nici un raspuns , incerc sa ma ridic , insa o greutate extraordinara ma tine lipita de pat .Imi fortez mainile , imi fortez pieptul , trag o gura de aer si incerc din nou . Numai atunci realizez amorteala din picioare .Numai atunci realizez patul de spital .Numai atunci realizez motivul pentru care rudele mele plangeau .Eram paralizata de la brau in jos. . .
          O zi friguroasa de februarie ma tine in casa , contrar personalitatii mele care necesita aer proaspat , curat de ninsoare .Dupa lungi deliberari , ma hotarasc sa ies la o plimbare singura , seara si avand serioase dubii legate de activitatea mea .Ies din casa imbracata gros , absorb aerul curat de iarna si pornesc la drum . Nu pot sa nu observ frumoasele beculete de pe stalpi , din copaci si de pe bradul din centrul orasului .Imi propun sa ma asez 5 minute pe o bancuta si sa privesc cum spiritul sarbatorilor trece pe langa mine , infrumutesandu-mi ziua si anul .Pe masura ce frigul ma cuprinde ma hotarasc sa plec .In drum spre casa ma opresc pe la magazinul de carti pentru a trece in revista noutatile .Plec foarte suparata si dezamagita .Trec strada si brusc totul se transforma intr-un vis ciudat , un vis cu trenuri , cu munti , si cu imaginea casei arzand . Ma trezesc ca dintr-un cosmar , iar in fata mea stau cele mai important fiinte din viata mea . Mama , tata si bunica. . .
         Dupa aflarea vestii , o depresie isi face loc printre oasele mele inerte , printre gandurile mele iubitoare de sarbatorile iernii .Stau 2 luni in spital , dar vine momentul sa plec acasa .Scaunul cu rotile e un testament al inabilitatii omului de a gasi un antidot pentru leziunile coloanei .Trece o luna , trec doua , trei , sase , zece .A trecut un an de la accidentul meu , speranta , care moare ultima , m-a parasit acum multe luni .Stau si privesc din pat fulgii de zapada cum se lovesc de geamul meu rece si aburit .Gandul imi zboara la acele momente unice in care state ape bancuta si priveam oamenii fericiti .Dintr-o data o durere imposibil de descris imi cuprinde corpul , fortandu-ma sa strig de durere .Corpul imi trece prin convulsii si ochii mi se inrosesc din cauza lacrimilor .Dupa cateva minute totul se opreste .O furnicatura imi face loc pana in adancul sufletului meu , atingandu-mi degetele de la picioarele lipsite de viata .Imi misc degetelul de la piciorul stang .Lacrimile continua sa curga pe obrazul meu , insa acestea sunt de fericire .Minunile exista. . .

          Dansul adevaratilor tigani ! (Via Dan Terpea)

         ”When I am attacked by gloomy thoughts, nothing helps me so much as running to my books. They quickly absorb me and banish the clouds from my mind.”

Michel de Montaigne (1533-1592)

          De fiecare daca cand aveam onoarea de a merge la casa bunicilor de la tara , bunicul ma lua de langa mama si ma ducea intr-o incapere racoroasa , galbuie si luminata . Acolo , intinzandu-se pe lungimea unui perete , se afla cel mai de pret lucru din viata lui , dupa familie . Biblioteca . O colectie de carti (dintre cele mai bune) , de ziare (un fel de Enciclopedia Lumii) si de notite proprii . Imi amintesc cum obisnuiam sa ma uit crucis de fiecare data cand imi explica valoarea unei carti si importanta acesteia in dezvoltarea normala a personalitatii mele . Timpul a trecut , anii s-au scurs precum niste betii crunte cauzatoare de mahmureli inimaginabile si , implicit , de regretul :”Ce bine a fost aseara” , iar eu mi-am mutat sediul general in fosta camera a surorii mele . Obiectul care iesea in evidenta in acea camera era biblioteca , plina cu opere de arta rare , multe dintre ele obtinute pe cai ilegale in timpul regimului comunist . Din pacate , nici de aceasta data nu am reusit sa fac tranzitia de la privitul cartilor la cititul acestora . Preferam sa le acopar cu diferite cadouri sau obiecte de valoare emotionala mare. . .

          Intr-o anumita masura , reticenta simtita de mine pentru carti se regasea in randul tuturor tinerilor crescuti in aceasta semi-democratie . Motivele sunt pe cat de simple , pe atat de tragice . Cel mai evident este existenta calculatorului si , implicit , a internetului . Este absolut fantastic cum un obiect care iti faciliteaza accesul la mai multe informatii decat cele existente , in antichitate , in renumita biblioteca din Alexandria , reuseste sa iti distraga atentia atat de mult incat te transforma intr-o fiinta incapabila de alte hobby-uri . Pe langa acest drog virtual mai exista si televizorul , care pentru multi copii a devenit cel mai bun prieten . Asa eram si eu pana cand , intr-o zi calduroasa de vara , am realizat ca nu sunt capabil sa realizez un eseu bunicel pentru ora de romana de a doua zi , iar ideea unui raspuns oral era si mai panicanta . Pe langa “A…”-urile si “Hmmm”-urile inertiale , mai exista si posibilitatea unor articulari verbale foarte jenante . Unii ar adauga in aceasta lista a motivelor si proasta educatie de acasa . Personal , consider o aberatie ideea conform careia parintii sunt cei care iti demonstreaza diferenta dintre bine si rau . Cum orice copil cu prieteni in jurul casei sau blocului poate spune , parintii sunt niste entitati diabolice care incearca sa ii distruga viata acordandu-i sfaturi batranesti si total expirate in raport cu moda . Eu  , unul , sunt foarte mandru cu educatia primita acasa. . .

          In mod normal , primul contact pe care copiii il au cu anumite carti este enervant , plictisitor si demodat . Pana dau peste o carte atat de speciala prin mesajul care il transmite incat da nastere curiozitatii si atractiei pentru aceasta arta pe cale de disparitie . In opinia lui Orsch Windthal exista doua categorii de oameni : cei care citesc si cei care spala strada . Desi destul de extremista si ireala in societatea romaneasca , aceasta parere stabileste limitele exprimarii omenesti raportate la placerea cititului. . .

          De atunci s-au mai scurs cativa ani , am inceput lungul drum inspre maturizare si am trecut peste mai multe etape pregatitoare ale vietii . Am ajuns sa apreciez valoarea unei carti asa cum imi spunea bunicul meu acum zece , daca nu mai multi , ani . Am ajuns sa apreciez diferitele stiluri ale diferitilor scriitori aflati in spatele cadourilor din acea veche biblioteca . Si , de ce nu , am ajuns sa accept cu entuziasm propunerile in materie de carti ale cunostintelor atrase de acest hobby . Din pacate , inca exista tineri pentru care cititul ramane la fel de important ca sexul pentru batrani : ”E ceva ce ar trebui sa facem , dar acum e prea tarziu…” .

          Un vechi proverb romanesc suna cam asa :”Nu judeca o carte dupa coperta ei” . Desi face referire directa la caracterul omului de rand , toti refuzam sa aplicam subtilitatile ei in viata reala . Preferam sa ne ascundem in spatele unei masti false , despre care avem o impresie foarte buna si care o consideram adevarata fata a personalitatii noastre . Dar ce ne determina sa apelam la astfel de comportamente imature ? Suntem predispusi din nastere la mascarea complexelor prin orice mijloace , sau e vorba de supravietuirea sociala si de compromisurile pe care aceasta o necesita ?

          In viziunea psihologilor exista trei tipuri de persoane : cele ce sufera de Sindromul Personalitatilor Multiple , cele ce sunt dominate acasa de parinti , frati , surori etc. si cele ce se folosesc de aceasta inselatorie pentru a obtine diferite avantaje .

          Sindromul Personalitatilor Multiple este o dereglare de natura psihiatrica , caracterizata prin existenta a cel putin doua personalitati capabile de controlul comportamentului intr-o singura persoana . Aceste personalitati sunt activate involuntar si spontan , fapt ce cauzeaza o amnezie care de multe ori este diagnosticata gresit . Numarul exact de “alter ego”-uri variaza de la caz la caz , inregistrandu-se si un total de cateva mii intr-o singura persoana . Desi este o ipoteza intens dezbatuta , se crede ca aceasta dereglare isi are bazele in abuzurile sexuale survenite in copilarie si adolescenta . De cele mai multe ori acest sindrom necesita internare si supraveghere constanta intr-o clinica psihiatrica .

          Persoanele dominate acasa de rude sau prieteni sunt cele mai predispuse la un comportament violent . Acest lucru se datoreaza nevoii de exteriorizare a sentimentelor atat pozitive , cat si negative , in singurul mediu in care nu se simt limitate din punct de vedere intelectual . Dominarea poate fi de doua feluri : activa si pasiva . Cea activa se refera la comportamentul exagerat de protectiv al parintilor , caracterizat prin interzicerea contactului cu alte persoane , telefoane date prea des cu scopul de a stii in permanenta locatia si ocupatia copilului , interzicerea accesului la informatii etc. , iar cea pasiva se refera la dezinteresul voluntar al parintilor fata de viata copiilor , opusul celei de mai sus . Ambele dominari vor avea un impact major asupra vietii respectivului copil in momentul atingerii pragului de adult , atat prin incapacitatea acestuia de a se integra intr-o societate , cat si prin refuzul de a respecta legile statului in care traieste . Desi o auto-analiza asupra personalitatii unei astfel de persoane este rara , cei care observa problemele au nevoie de cativa ani de terapie cu un psiholog pentru a le depasi .

          Ultima categorie de persoane este cea care accepta existenta mastii ca fiind un mod de viata modern . Majoritatea oamenilor se incadreaza aici datorita beneficiilor aduse de o asemenea viata . Se trezesc de dimineata , se pregatesc pentru servici sau scoala , iar cand pleaca de acasa isi aseaza masca pe fata din inertie . Unii isi mascheaza complexele , altii nemultumirile , dar exista persoane care pur si simplu isi gasesc linistea in personajul ireal pe care il creaza . Important nu e sa te placi , ci sa te placa altii . Viata a devenit mult prea superficiala pentru a nu profita de pe urma defectelor ei . Mentionez ca si eu ma incadrez in aceasta categorie si nu imi e rusine sa o recunosc. . .

           O categorie de oameni despre care nimeni nu vorbeste este cea a persoanelor care nu se rusineaza de cine sunt . Aceste persoane sunt o specie pe cale de disparitie datorita presiunilor care le resimt in fiecare zi . Nevoia altora de a isi masca adevarata fata a dus la pierderea in multime a celor “adevarati” . Nu le mai este apreciata si recunoscuta valoarea , iar optiunile lor sunt destul de reduse . In scurt timp renunta la ideologii , iar caracterul lor se transforma intr-o calitate mediocra. . .

           Acest post le este dedicat fiindca ei stabilesc inaltimea ideologiilor la care noi , cei mediocri , tindem . Este admirabil ca au reusit sa ramana originali si le suntem recunoscatori pentru asta. . .