Va propun sa cititi poate cel mai emotionant articol scris vreodata . . .
“S-a stins McRae, pilotul ce toţi şi-ar fi dorit să fie
Am vazut cum se schimba marea la fata cind furtuna implinta pumnale in larg, cum se naste dimineata in Gibraltar, intinzindu-se ca un copil si tipind prin mii de pescarusi, am vazut soarele ucigind ca un asasin platit in desert, dar mingiind un obraz inlacrimat de ghetar din Tara de Foc, am vazut toate acestea, apoi, intr-o buna zi, l-am văzut pe Colin McRae pogorindu-se cu masina de pe un deal prafuit al Greciei.
Şi aşa cum vă simţiţi dumneavoastră trecînd brusc la scrierea cu diacritice, aşa m-am simţit eu atunci, ca şi cum un lucru neînsemnat s-a petrecut în univers, dar că era un fel de întregire. Şi n-am fost eu singurul care s-a ridicat în picioare şi n-am simţit doar eu nevoia bruscă de-a pune mîna pe cel de alături, pentru a-l face atent şi a-i împărtăşi un miracol. Ci toţi. Toţi cei care strigam, privind cu ochii căscaţi la ceea ce părea lăsarea la vatră a ultimului zeu de pe Olimp.
Maşina cobora dealul ca o fiară turbată, dar înăuntru ghiceai pilotul cu graţie de pianist, care, după ce şi-a pus mănuşile, şi-a azvîrlit cozile fracului în spate şi şi-a potrivit partitura, frămîntă simultan şi clape, şi pedale. Pentru că el, Colin McRae, era de fapt un muzician cîntînd din interiorul instrumentului, un mare risipitor de talent şi de vibraţii, iar noi, cei aşezaţi atunci în buza acelui amfiteatru, eram de fapt nişte simple şi înlemnite cutii de rezonanţă.
Da, ştiam că îşi iubeşte mai mult talpa dreaptă decît pe cea stîngă, aflaserăm că are de recuperat o penalizare de undeva din urmă, dar nu credeam că un om ne poate arăta atît de simplu şi-atît de clar diferenţa dintre un artist şi-un matematician. Iar el, cel care deja nu-şi mai dorea să fie cîştigătorul de la sfîrşit, ci campionul fiecărei secunde, a accelerat acolo unde toţi frînau, a traversat piatră, praf, pămînt şi-o placă de beton, a parcurs unghiul drept de pe marginea căruia urmaşii lui Pitagora cereau o nouă demonstraţie şi, în final, a contrazis toate axiomele lumii.
La sosire, acolo unde sponsorii şi şefii de echipă trag linia adunării, Colin McRae n-a mai ajuns. Undeva pe drum, maşina lui s-a transformat într-o ruină, iar pămîntul Greciei s-a îmbogăţit cu o nouă dovadă că zeii şi eroii au locuit-o deopotrivă. Peste ani, cînd sponsorii s-au plictisit să aştepte şi au început să-i decojească însemnele de pe maşină, Colin a continuat să alerge, cu surîsul acela al lui enigmatic de muntean încăpăţînat, căruia parcă-i e totuna dacă învinge sau dacă dă cu piciorul într-o bucată de tinichea. Pînă într-o zi, cînd braţele de piatră ale Scoţiei sale s-au deschis, l-au strîns la piept şi nu i-au mai dat drumul, iar el a trecut ultima linie de sosire căzînd din cer, aşa cum îi stă bine unui zeu păgîn.
Singurul lucru în care numele lui a supravieţuit este, ce ironie!, un joc pe calculator. Şi poţi să te simţi Colin McRae o dată, şi înc-o dată, poţi să răsuceşti volanul prin defilee înguste ori să accelerezi pe drumuri de praf, că maşina aia nu va mai merge niciodată, niciodată, la fel de repede.
Mulţi au spus despre el c-a fost un geniu, dar nu-i adevărat. A fost mai mult decît atît: un om care te făcea să-ţi doreşti să laşi masă, casă, familie şi slujbă, să renunţi la tot ce aveai ori puteai avea, doar pentru a te oglindi o clipă în ciobul oxidat al speranţei că vei ajunge cîndva un pilot de curse”
http://adriangeorgescu.ro/2007/09/22/colin/
Multumim Adriane si bafta la premiile Ioan Chirila !!!
